In ultimele luni, poate pe fondul unei neîntrerupte presiuni emoționale, cărțile care îți dau senzația unei conversații plăcute cu un prieten au fost mai aproape de mine decât în mod obișnuit. M-am regăsit în scrierile Mariei Tudose, a lui Chris Simion și ale Anei Manescu și cu tot respectul, în alte perioade ale vieții, le-aș fi ignorat fără regret romanele. Se înțelege deci că am început lecturarea poveștilor Dianei, nu fără așteptări ori cu replici ironice în minte, ci cu bucuria reîntâlnirii unei vechi prietene.
“Mi-a luat ceva timp să înțeleg că viața nu se termină nici la 30, nici la 40, nici la 80 de ani, ci că bucuriile ei devin altele. “
În carte, Diana face o analiză a tuturor relațiilor prin care a trecut și extrage din poveștile trecutului său nu ură sau frustrare- așa cum te aștepți- ci lecții de viață. În același timp, această scriere a însemnat un pas înainte pentru împăcarea cu trecutul și un îndemn pentru mai multă înțelegere. Nu a fost doar o carte, ci un pansament.
Atitudinea ei vis-a-vis de singurătate este una tipică unei visătoare, procopsită și cu un prea plus de romantism. Da, visează la dragostea din povești- toate visăm la o iubire mare, dar până apare trăim destule mediocre, în care nu ne simțim pe deplin fericite.
Am apreciat că promovează ideea a aștepta omul cu care sufletește să fii compatibil, dar fără a strecura în așteptarea ta o oarecare obsesie. Nu-l alerga pe Cupidon!
“Cea mai dificilă formă de reinventare este să reușești să te transformi în tine însăți. “
De altfel e notabil stilul scriitoarei , unul inteligent, presarăt cu umor și ironie. Per total, lecturarea romanului “Poveștile unei inimi” a fost o experiență asemănătoare cu cea a unei conversații cu o prietenă de suflet, genul de carte de care te bucuri lângă o cană de ceai. De aceea, o recomand. 🙂
Coltul de literatura 
One thought on “Poveștile unei inimi, de Diana-Florina Cosmin”