“Diana cu vanilie”, de Diana Sorescu

Probabil cele mai prețioase lecturi sunt ale cărților care te citesc și care te fac sa te simți ca și cum ai vorbi cu tine. Știți voi, genul de scrieri care îți indulcesc cafeaua. Nu a fost în totalitate și cazul cărții recenzate, dar îmi lipsea o introducere de efect. Bineînțeles că dacă eu nu am rezonat cu gândurile unui om cu o mentalitate tradițională, care îl pune pe Dumnezeu în toate, respinge homosexualitatea și, pe deasupra, merge și pe principiul “toți bărbații e porci”, nu înseamnă că tu nu vei asemăna actul lecturării cu o conversație cu cineva drag.

Cartea adună între coperțile sale postările de pe blog ale Dianei Sorescu, scriere publicată după moartea neașteptată a acesteia, ca o dovadă a unei veșnice aprecieri. O să păstrez o atitudine lipită de ironie la adresa cărții, pentru că sfârșitul tragic al Dianei și respectul pentru tot ce a fost, îmi taie din elanul cu care aș judeca scrierea într-un caz diferit. Dacă cititorii blogului se vor simți deranjați de atitudinea mea, sunt liberi să îmi spună. 

“Eşti ceea ce eşti în secunda asta datorită alegerilor pe care le-ai făcut în viaţă. Alegeri responsabile, mature, asumate, calculate şi drepte, alteori copilăreşti, impulsive, nebuneşti, greşite, idioate, fără cap. Dar toate sunt ale tale. Şi în momentul în care vei învăţa să le accepţi, o să te iubeşti. Şi nu o să ai regrete.”

Diana Sorescu a fost un om talentat, deși scrierile sale au o tendință spre clișeu și sunt mai mult truisme decât adevărate revelații. Pe alocuri simți o oarecare frustrare manifestată prin prea multe reproșuri aduse faunei masculine, dar bine mascată de umor și ironie. Uneori scrierile sale îndeamnă la frumos, la bunătate, toate cu miros de vanilie.

Poeziile de la sfârșit fac dovada talentului său, precum și a sensibilității. În fond toate scrierile te duc cu gândul la o tânără visătoare, pe care ți-o imaginezi prin parcuri, admirand cerul, bucurându-se de viață.

Cartea se citește ușor, am finalizat lectura în doar o zi. Nu pot să afirm că a mișcat ceva în mine neapărat, dar a fost escapada de care am avut nevoie. Se recomandă lecturarea acesteia, împreună cu o ceașcă de ceai și câteva fursecuri. Lecturi plăcute și constructive! 🙂

“Scriu aceste rânduri într-un avion, înainte de decolare, între două drumuri. Cam așa e mereu viața mea. Și mă gândesc adesea, înainte să urc printre nori, că orice astfel de moment e un exercițiu, o frântură din drumul pe care îl voi face odată, ca orice om, către cer, fără bilet de întoarcere. Nu e nimic dramatic sau trist în acest sentiment. Poate să pară ciudat, dar nici un pic de teamă nu mă încearcă atunci când știu că va veni momentul să mă înalț. Să întâlnesc acolo oameni ce mi-au zâmbit odată, aici, pe pământ, și care sunt Îngeri de-o vreme. Ca și mama mea odinioară, Diana și-a luat zborul lăsând în urmă zâmbet de femeie tânără, licărire de talent, inspirație și ceva în plus: mireasmă de vanilie.”

Advertisements

One thought on ““Diana cu vanilie”, de Diana Sorescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s