Februarie a fost luna încercărilor pentru mine, în care am citit cărți pe care, dacă nu aș fi lucrat într-o librărie, probabil nici nu le-aș fi remarcat, o lună cu doar șapte cărți încheiate și încă vreo patru citite parțial. Desigur că se putea și mai bine, pierd încă foarte mult timp în online, dar nici nu vreau să transform cititul în altceva decât o pasiune făcută atunci când creierul meu o cere.
Februarie a început cu o carte de top 10 pentru mine – deși puțini sunt cei care îmi vor împărtăși sentimentul – și anume Tu de Caroline Kepnes. M-a fascinat această carte, atât de departe de “marea literatură”, vulgară și bolnavă, cu personajele ei defecte, dar geniale. Să-mi fie cu iertare însă mi-a plăcut suficient cât să nu dorm pentru a citi. Și rar mai fac nopți albe pentru o carte.
Am continuat cu romanul lui T. O. Bobe, Cartea neisprăvirii și trebuie să precizez că e cea mai bine scrisă carte a lunii, o poveste despre un scriitor și provocările meșteșugului său, carte care te face să te îndrăgostești de cuvinte, de actul creației, cu întâmplări amuzante și umor bun. Se recomandă.
Instalarea fricii de Rui Zink mi-a atras atenția imediat ce a ajuns în librărie așa că am luat-o acasă pentru a descoperi o poveste dură în câteva pagini, care îți oferă rânduri la care să meditezi și motive să mai ceri pauze din când în când. E un exercițiu interesant.
Am continuat, la recomandarea unei colege de muncă, cu Durerea e o făptură înaripată de Max Porter, o altă carte care se citește ușor, dar cade greu, pe care nu o poți recomanda oricui fiind atât de bizară și tristă în același timp.
Flori pentru Algernon m-a întristat și enervat, reacții la care, după fascinația pe care am avut-o cu “Mințile lui Billy Milligan”, nu m-am așteptat. O carte tristă care de fapt enervează prin nedreptatea care definește viața în fond. O recomand totuși, fiind una din acele cărți care chiar spune o poveste memorabilă.
27 de pași de Tibi Ușeriu, biografie care inspiră și nu neapărat în a te apuca de sport de luni și a mânca mai sănătos, ci fiindcă te convinge că de la capăt o poți lua oricând, că poți deveni alt om, indiferent de trecutul și durerile pe care le porți cu tine. Musai de citit. 🙂
Luna am încheiat-o cu Povestea asta este despre Sarah, carte care nu a reușit să mă impresioneze, care cere o anumită stare, suferință pe care, din fericire pentru mine, nu am avut de unde să le ofer în prezent. E o poveste despre acea dragoste care te sufocă, prea intensă atât în sentimentele pozitive, cât și negative.
Am planuri interminabile de lectură și pentru următoarele luni așa că mă voi întoarce la scris căci prea multe cărți merită mai mult decât aceste câteva rânduri de sinteză. Voi cum stați cu cititul?
Coltul de literatura 
Si eu am citit o carte de T.O.Bobe luna asta, Cum mi-am petrecut vacanta de vara. Mi-a placut si o recomand. Am ras cu lacrimi si nu imi amintesc o alta care m-a mai facut sa rad asa. Am descoperit-o si pe Ioana Parvulescu cu Inocentii. Acum citesc Viata incepe vineri si pe lista urmeaza Si eu am trait in comunism. In paralel ascult Moby Dick ( si nu cred ca ma va impresiona) si pe telefon am seria Grisha ( vreau sa citesc cartile inainte de a aparea serialul).
Am citit Flori pentru Algernon anul trecut sau acum doi ani, nu mai stiu exact, dar si mie mi-a placut si mi-a ramas in minte povestea destul de in detaliu. Asta nu se intampla decat la cartile care chiar au avut ceva de zis si eu zis-o bine.
LikeLiked by 1 person
Am și eu de gând să citesc acea carte a lui Bobe cât de curând. La fel și Inocenții.
Și într-adevăr, Flori pentru Algernon își spune povestea cum trebuie, cu toate că e una atât de tristă.
LikeLike