1984, de George Orwel – o scriere care îți rămâne în minte mult timp după ce ai citit-o

Desi despre aceasta carte se auzea peste tot vesnicul “trebuie sa o citesti ca sa nu mori prost”,  a lectura un roman politic nu era tocmai scopul existentei mele. In urma unor conversatii cu o cunostinta ceva mai inzestrata intelectual decat subsemnata, am decis sa mai diversific putin genurile literare citite, in ideea in care imi mai imbogatesc si eu cunostintele si desigur evit un reading slump cauzat de recitirea aceluiasi scenariu scris de un scriitor diferit.

Prin urmare am pus mana pe cartea lui Orwel, convinsa fiind ca dupa nici 50 de pagini o s-o inchid cu resemnare si o sa concluzionez trista ca “marile” scrieri nu sunt pentru mine. Mno, slava divinitatii, sau ma rog… slava creierului meu, sa citesc 1984 nu a fost o tortura si nici o sarcina dificila, scrierea nefiind deloc greu de digerat, cel putin intelectual.

In universul lui Orwel lumea e impartita in trei puteri mari, Eruasia, Estasia si Oceania, adica partea a lumii in care actiunea din romanul nostru are loc. Oceania pare-se ca e idealul la care conducatorii comunisti ori nazisti visau, o lume in care libertatea este o notiune ce nu mai exista si in care “ignoranta inseamna putere”. Ma rog, indiferent de regimul politic, ignoranta unui popor va fi mereu direct proportionala cu puterea unui partid, dar nu despre acest subiect e blogul meu.

In cartea prezentata, a gandi e o crima, a iubi la fel. Oamenii nu au identitate, pareri, sentimente. Sunt crescuti si educati doar pentr a-l servi pe Fratele cel mare, pentru a munci, desi in schimb primesc alimente sau orice altceva doar cu ratia. In centrul povestii se afla Winston, personaj cu care personal nu am reusit sa empatizez, oricat am incercat, pentru ca nici nu are dorinta de schimbare a altor personaje din carti asemanatoare si nici o gandire profunda si uimitoare. E undeva la mijloc, dar per total un personaj credibil.

Locuitorii Oceaniei sunt tinuti in frau cu ajutorul celor patru ministere, ale caror denumiri sunt in contradictie cu sarcinile acestora. Ministerul Pacii pune in mod continuu paie in focul razboiului, ministerul Iubirii ii tortureaza si pedepseste pe cei care se impotrivesc acestui regim totalitar, ministerul Abundentei asigura infometarea si lipsurile populatiei in timp ce ministerul Adevarului se asigura ca tocmai adevarul e tinut departe de ochii poporului.

Lumea distopica a lui Orwel mi s-a parut geniala, personajele, actiunea si sfarsitul povestii au fost o dezamagire. Speram la ceva maret spre final, desi indiciile aratau ca nu va fi nimic. Cumva romanul m-a facut sa realizez ca o schimbare la 180% de grade e imposibila, indiferent de domeniul ales.

Mi-a placut mult (cu toata dezamagirea deja precizata) si nu e greu de inteles de ce. Da-mi o opera cu multa durere si conducatori tirani si o sa ma bucur de ea pana la ultima pagina. Romanul e un must read indiferent de genul literar preferat, de perioada in care se citeste. Nu e o scriere grea, desi lasa urme asupra tu prin subiectul ales. In definitiv, e una dintre cartile cele mai bune ale anului in curs.