3 cărți de citit și 3 obiecte de mobilă și decorațiune pentru o toamnă ideală

A venit și toamna lui 2019 și vă spun cu sinceritate că aș mai fi amânat-o vreo lună, cât să mă mai bucur de soare, vacanță și mai mult timp liber. Dar cum nu am abilitatea de a mă juca cu timpul, accept acest anotimp așa cum este el, mai colorat și productiv deopotrivă. Așa că propun sa ne creăm propriul spațiu de literatură cu FAVI.ro și ceea ce numesc eu cărțile ideale.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu – atunci când sunt acasă – nu pot citi altfel decât pe canapea sau pat, musai cu ciolanele întinse. Iar dacă ar fi să recitesc o carte care să-mi ofere acest sentiment de acasă, aș alege orice de Drumeș. Pentru că e scriitorul adolescenței mele, la aceste povești suspinam în livada de acasă. Nu aș putea alege una, deci simțiți-vă liberi să citiți atât “Elevul Dima dintr-a șaptea“, cât și “Invitația la vals” și neapărat “Scrisoare de dragoste“.

Apoi, ca în fiecare zi, canapeaua ar trebui sa fie plină de perne, cât mai colorate că nici viața nu e doar în alb sau negru. Și dacă vreți o carte despre viață, care să vă fie ca o îmbrățișare călduroasă, vă recomand “Privind înăuntru” de Petronela Rotar. Pentru că e ca o discuție la cafea cu o prietenă bună. Iar uneori nu avem nevoie de mai mult în viață.

In fine, ca povestea să fie completă, ceaiul sau cafeaua nu trebuie să lipsească. Eu, cel puțin, am dezvoltat o dependență și mereu trebuie să beau ceva în timp ce scriu un articol sau citesc, de aceea vreau să vă arăt niște cești adorabile. Și mă întorc cu mintea văzându-le la cea mai frumoasă carte citită în 2018, și anume “Aviatorul” de Evgheni Vodolazkin.

Cam așa arată redecorarea ideală de toamnă pentru mine. Și vedeți prea bine, totul se reduce la cărți. 🙂

FAVI.ro e un motor de căutare care ușurarează cu mult munca celor care decorează, adunând laolaltă piese de mobilier și decorațiuni.

Leave a comment