Umanii, de Matt Haig-cartea care îți răstoarnă conceptul despre fericire 

​Oricât aș încerca să găsesc cuvintele potrivite, scrierea acestei recenzii pare să fie peste capacitățile mele literare. Pur și simplu nu reușesc să pun toate ideile care mi se perindă acum prin minte în fraze coerente. Ceea ce e absurd și frustrant deopotrivă fiindcă eu chiar îmi doresc să conving cât mai multe persoane să citească această carte. Probabil această incapacitate de exprimare se datorează impresiei generale pe care această lectură a lăsat-o asupra mea.  Continue reading “Umanii, de Matt Haig-cartea care îți răstoarnă conceptul despre fericire “

Exerciții de echilibru, de Tudor Chirilă-o carte care mi-a depășit așteptările 

​Deși i-am fredonat versurile de nenumărate ori și nutresc sentimente de respect și admirație pentru întreaga sa activitate de artist, pe plan literar nu aveam așteptări de la scriitorul Tudor Chirilă. Nu reușeam să trec de o conversație din cartea acestuia (o împărtășesc și cu voi în rândurile ce urmează), pe care o întâlneam în mod continuu pe facebook și care părea un schimb de replici tipic scrierilor contemporane.  Continue reading “Exerciții de echilibru, de Tudor Chirilă-o carte care mi-a depășit așteptările “

“Suge-o, Ramona!” de Andrei Ciobanu – o carte pentru intelectualii de pe facebook

Atunci când înregistra Guță “sună-mă sau dă-mi un bip/ că vreau să te aud un pic” nu se aștepta ca Kovesi să cânte aceste versuri prin interviuri. Le-a scris pentru cei care vor să-și aline suferința pe o melodie de jale, care să nu le pună capacitatea de a face conexiuni la munci prea grele. Ei, același public țintă l-a avut și Andrei Ciobanu cu această scriere. De aceea voi evita formulările de tipul “cartea aceasta este o tâmpenie”, nu pentru că nu e pentru mine. Ci pentru că sunt conștientă că nu fac parte din acel “public țintă”. 

<!–more–>

O să mă întrebi de ce am ales această scriere, în condițiile în care eram conștientă că Andrei Ciobanu nu e Kant junior. E simplu, voiam să citesc ceva ușor, cu secvențe de sex. Cum nu (mai) sunt în relații bune cu Sandra Brown (nu că ea ar scrie despre sex cât să mă impresioneze) și cum în rest am luat cam toate cărțile erotice (scrise prost) la rând, ce îmi mai rămăsese pe listă era acest scriitor care și-a descoperit talentul pe facebook. 

Primele pagini mi-au satisfăcut cerințele:sex, scriitură care nu mă îndemna la meditație (ceea ce e perfect în aceste vremuri tulburi, nu?), limbaj vulgar, facil, umor de stand-up  (nici nu te amuză, nici nu te plictisește). Pentru că vrea să lase impresia că are de fapt o gândire foarte profundă, scriitorul (simt că fac o crimă dacă îl numesc așa) introduce pe ici-colo câte un truism, ca să avem noi, muritorii de rând, ce să postăm pe facebook. Recunosc totuși că unele afirmații mi-au plăcut mult (chiar dacă le-am mai citit de câteva ori formulate diferit). Aveți mai jos un exemplu.  

“Trebuie  să stârnești  curiozitate  și  intrigă în  sufletul  ei, așa cucerești  o femeie.  Nu  cu sucuri, cadouri  scumpe sau  portofele  pline.  F*te-i  mintea și  cu  siguranță  o să  o  f*ți  și  pe ea. Începe  preludiul  de  sus  în  jos,  nu  invers.  Începe să te joci  cu  mintea ei,  nu  cu  clitorisul  și abia atunci  o  vei  face  să te  dorească,  să te  vrea și  să aibă nevoie de  tine. “

După jumătatea cărții (aș da-o în expresii intelectuale acum, dar nu e cazul) mi s-a acrit. Pur și simplu, m-am plictisit de aventurile, mai mult sau mai puțin imaginare, ale protagonistului. Și am abandonat scrierea, fără regretul timpului acordat, dar și fără un sentiment de vinovăție. 

De ce nu mi-a plăcut? Pentru că nu are fir narativ și nici nu știu dacă să o numesc carte autobiografică, fiindcă unele momente par mai degrabă de ordinul fanteziei tipice unui adolescent care se masturbează în exces. Pe de altă parte, personajul e un frustrat și dă această dovadă prin invitația lui celebră la oral. Îmi amintește de o vorbă veche:”vulpea când nu ajunge la struguri spune că sunt acrii”. Sau în traducere liberă, e curvă femeia pe care nu o iubi-dubi. Mă rog, nu că celebra Ramona ar fi mironosița aruncată din ceruri pe străzile Sucevei. 

În definitiv, Andrei Ciobanu a scris pentru adolescenții aflați în căutarea senzațiilor tari și pentru cei care rup cluburile, nu bibliotecile. Bineînțeles că există posibilitatea să-ți placă chiar dacă ești un om citit, pentru că poate fi pe aceeași lungime de undă cu stilul tău ori pur și simplu se potrivește stării de spirit actuale. 

Cum m-am apucat de citit? 

Pasiunea pentru citit s-a născut în același timp cu mine. Încă din primii ani ai vieții, când arta scrisului și a cititului încă nu îmi fusese predată, mă jucam printre cărți și cuvinte. Eram fie jurnalistă, fie învățătoare, bibliotecară, mai târziu scriitoare de succes. În orice caz, eu trebuia să fiu înconjurată de cărți.  Continue reading “Cum m-am apucat de citit? “

Războiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici- “Să omori e mai înfricoşător decât să mori…” 

​Singura mea întâlnire livrească cu frontul de război a fost în cadrul romanului lui Petrescu, iar după această lectură -care a fost în fond doar rezultatul amenințării cu o notă proastă- a trebuit să mă confrunt ani la rând cu aversiunea față de cărțile din această categorie. În plus, respingeam războiul, ca fiind un domeniu ce nu are un loc în sfera de interes specifică unei femei. Se înțelege deci că deși scriitoarea luase un Nobel cu această carte și deși îmi fusese recomandată de câteva ori, tot aveam retincențe în a o citi și eram ferm convinsă că după câteva pagini voi abandona scrierea.  Continue reading “Războiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici- “Să omori e mai înfricoşător decât să mori…” “

Băiatul Echo de Matt Haig

După ce am finalizat “Umanii”, o carte care mi-a oferit câteva idei utile despre existență, mi-am spus că această primă întâlnire cu scriitorul nu va fi nici ultima. Așa că la nici două luni, m-am reîntors în Universul lui Haig cu niște așteptări mari, dar deloc favorabile în contextul actual. Spun asta fiindcă am ales pentru o a doua lectură o carte pentru adolescenți iar această categorie literară nu mă mai reprezintă. Și nu neapărat datorită vârstei (în fond sunt mai adolescentă la 20 decât eram la 17-18), ci datorită experienței în ale cititului.  Continue reading “Băiatul Echo de Matt Haig”

Invitația la vals, de Mihail Drumeș- la a doua lecturare

​ “Totul s-a sfârşit: nu-mi rămâne  decât să mă sinucid. Sunt ferm convins că orice aş face de aici înainte nu rezolv nimic. Aşa că, neavând încotro, mă văd silit să-mi plec steagul în faţa morţii. Sinuciderea se dovedeşte a fi un imperativ peste înţelegerea şi voinţa mea, un imperativ aş zice organic  ― împotriva căruia orice rezistenţă pare lipsită de sens, ridicolă chiar. Nu exagerez deloc; în mine e viu numai un singur gînd: acela de a muri.” Continue reading “Invitația la vals, de Mihail Drumeș- la a doua lecturare”