Ce au fumat autorii cartilor motivationale?

Nu am fost vreodată un fan al literaturii de alt gen decât beletristica fiindcă spre rușinea mea îmi pierd ușor rabdarea cu tot ce înseamnă non-ficțiune. Ca sa duc la capăt o carte de psihologie, psihiatrie, ceva struto-cămilă din familia respectivă, trebuie întâi să am un motiv personal pentru care să citesc acea scriere și nici așa nu o duc la capăt fără pauze în care citesc altceva.

Trecând însă printr-o perioadă care se consumă cu muzică nu neapărat de calitate și sticle golite, am ales să-mi caut motivația de a fi bine prin cărți. Vă spun sincer nici eu nu știu ce caut mai exact. Fiindcă la pământ mi-e și respectul de sine și dorința de a trăi, la pământ mi-s cu totul. Așa că am început să citesc. S-a lăsat cu cărți aruncate sau abandonate și cu câteva concluzii.

Autorii acestor scrieri par pe legale sau undeva pe la al patrulea pahar, ori scriu din mijlocul pădurii, fără să mai fi vazut civilizație de câțiva ani.

Citisem azi la Dalai Lama că mereu trebuie să ne gândim la celălalt, la motivele care l-au împins la o anumită decizie înainte de a reacționa nervos. Adică să înțelegem că atunci când vanzatoarea e sictirita e fiindcă probabil are zeci de probleme și își urăște jobul și viața în cea mai mare parte. Și nu neg, sunt foarte înțelegătoare cu oamenii fiindcă știu ce înseamnă tură de 16 ore pe zi, fără pauză de masă. Dar cred că înțelegerea mea se rezumă doar la oamenii care au o situație asemănătoare cu a mea, în rest am reacții nervoase dese. Prin urmare citesc să-mi găsesc pacea lăuntrică. Și ce citesc? Cum psihologul nostru de serviciu s-a enervat și a țipat la taximetrist când a realizat că îl fura, când de fapt ce trebuia sa facă era sa-l înțeleagă că are o viață tristă deja fiind nevoit să facă mici smecherii pentru a-si asigura un trai mai bun. Ca bietul om stă toată ziua intr-un taxi si are mulți clienți nu foarte prietenoși. Asta mi-a sunat ca și cum noi românii ar trebui să fim înțelegători și sa nu-i mai dam atât de multă muie lui Dragnea că e om și el cu multă suferință în spate.

Iertarea asta și întelegerea de care imi vorbesc acești călugări îmi pare atat ireală și din alta lume încât e imposibil de aplicat în zile pe care le trăiesc eu. Intr-adevar nu e ok să reacționezi nervos, dar nici nu știu cum ar putea cineva să plutească pe nori în situații în care dacă nu urli vreo câteva înjurături, nu te calmezi. Ok, ne vărsăm nervii prin sport, scris, sex, dacă suntem mai norocoși și avem cu cine, dar atitudinea asta de “nu mă afectează nimic, ce frumoasă e viața” mi se pare demna de oamenii care au păpat zahăr cu nasul.

Oamenii care scriu aceste carti isi cred propriile sfaturi?

Imi spunea o buna prietena care face si facultatea de psihologie (deci a auzit-o printre barfele profesor-student) ca Osho i-ar fi spus unei discipole ce i se pare incredibil cat de multi oameni chiar cred pe bune toate porcariile pe care el le vinde. Evident ca nu aceste cuvinte au fost folosite, dar era aceeasi idee. Si chiar daca e o barfa fara un sambure de adevar, eu nu pot sa nu ma intreb cum sa scrii si te crezi cand spui asa ceva:

Tristetea poate nu o fi ceva rau, mai scoti o poezie, mai scrii o melodie. Adica poti face arta din asta, dar in realitate nimeni nu se bucura ca e trist. Cu totii incercam sa scapam, dupa o perioada de aceasta stare. Personal scriu foarte mult cand trec prin perioade grele si aproape deloc cand sunt fericita. As prefera (si sunt sigura ca multi ar spune la fel) sa renunt la scris cu pretul de a fi relativ ok. Si va spun asta, nu pentru a da o nota dramatica, ci doar sa va fac sa intelegeti ca e aproape imposibil sa vezi o parte buna atunci cand nimic nu e cum iti doresti sa fie. Sau cel putin eu n-am reusit sa ma bucur de tristetea mea in vreo patru ani si acum tot ce vreau e sa o las in urma.

Ti-a spus cineva vreodata cat de mult i-a schimbat viata o carte de dezvoltare personala?

Bai, nu stiu voi, dar eu n-am auzit de la nimeni asta. Si cred ca singura explicatie logica ar fi ca de fapt nimeni nu si-a schimbat viata urmarind pasii recomandati de mai stiu eu ce guru lesinat si fara un loc de munca. Fiindca in realitate nu esti cu nimic special si cei mai multi dintre noi nu urmeaza sa straluceasca si nici sa-si gaseasca sufletul pereche. O sa-ti continui viata aproximativ la fel, cu momente bune si altele grele, o sa te bucuri cand va fi cazul si o sa plangi cand o sa ai motive. Daca plangi mai mult decat trebuie, gasesti tu ceva in care sa-ti versi durerea. Si dupa se termina viata.

Daca voi aveti alte opinii, vreti sa-mi recomandati carti, eu primesc orice opinie cu drag, ca poate gasesc si ceva de calitate, care sa-mi fie de folos. Multumiri anticipate!