Jurnalul lui Palahniuk – artă dintr-o viață ratată

Prima mea întâlnire cu Palahniuk nu a fost cea mai fericită fiindcă deși “Beautiful you” mi-a dat niște visuri tare frumoase (dacă ați citit cartea știți voi unde bat) și mi-a plăcut așa ca idee, mi s-a părut și slăbuță. Am continuat cu Fight Club că îmi era rușine să vorbesc de Palahniuk fără să-i fi citit celebra scriere. Aici a fost mult mai bine, mi-a dat cateva șuturi în fund cartea, n-am înaintat ce-i drept, dar a ramas pe un raft special în sufletul meu.

Acum vreo cateva săptămâni, când mă încurcau teribil o sută și ceva de lei, am facut o comandă modestă pe elefant și printre Eliade si Petronela Rotar, am pus si “Jurnal” de Chuck Palahniuk si nu fiindcă aș fi citit recenzii pozitive, nici măcar nu auzisem de carte, dar mie îmi place să citesc scrieri tip jurnal și îmi place și scriitorul, deci n-am stat mult să analizez.

Mno, a fost o decizie înțeleaptă (singura din tot anul 1018, bine ca se termină) fiindcă Palahniuk chiar a facut treaba buna, chit ca m-a amețit pe la final de-mi venea sa mănânc cartea aia. Scrisul mi s-a parut cel mai bun din cele trei romane citite până acum, un mare plus pentru așezare, comentariile de pe margine, vulgaritate acolo unde trebuie, cat sa fie povestea credibilă.
Destinul clișeu.

Romanul spune povestea unei mame obeze, cu partenerul aflat in comă, Misty Kleimann pe numele ei, care s-a visat mare pictoriță până cand soarta a facut-o sa se consoleze cu un job de chelneriță. Mno, artiști cu joburi de rahat suntem toți, deci mare parte din cititori empatizeaza cu protagonista noastra. Si pe mine m-au consolat unele părți ale cărții fiindcă simt de la o vreme nevoia sa spun ca viața e de rahat si mereu apare cate unul care bășește inimioare și praf de unicorni sa-mi spună ca e de fapt frumoasă daca știi cum sa o traiesti. Slavă divinității că totusi Palahniuk a fost de acord cu mine si va spun si eu, ce a spus si el de vreo douăzeci de ori “azi e cea mai lunga zi a anului – dar care zi nu e asa?”

Mi-a placut in mod deosebit fiindcă mi-a parut si o odă adusă inspirației, artei. Când ai o pasiune din care tot ce câștigi e un “da, felicitări, dar altceva ce mai faci cu viața ta?” te simți bine când cineva scrie o carte care te face pentru o clipa sa pari special fiindcă totuși din durerea si frustrarea ta au iesit versuri, o melodie, o pictura, o chichiță, dar a iesit ceva. Poate ca nu o sa fii celebru vreodata, dar macar te ajuti pe tine cand nu-ți abandonezi pasiunile.

O sa vedeti ca apar usor elemente de teoria conspirației, film de acțiune american, ceva ce face mulți oameni sa moara si da cititorii peste cap, de nu mai înțelegi ce se intampla cu cine. Nu mi-a dat orgasm neaparat, dar celor mai multi cititori le plac răsturnările de situație, deci luați din acest roman ca aveți de unde.

O sa mai aștept cateva zile până la a face bilantul anului 2018, pe partea livreasca evident, dar văd si aceasta carte in top zece. De asemenea, sa vă asteptati la mai multe recenzii fiindca eu mi-am propus sa mai citesc Palahniuk cat de curand.

Advertisements

2 thoughts on “Jurnalul lui Palahniuk – artă dintr-o viață ratată

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s