Despre iubirea amara, cu Elena Ferrante

De la o vreme am intrat intr-o criza a cititorului si parca nimic nu ma mai atrage, nu exista carte scrisa pe starea mea, nimic nu ma satisface si imi par toate puerile. Nestiind deci cu ce scriere sa-mi tin mintea in loc, am ales sa citesc Elena Ferrante fiindca prea o laudau oameni de prin online pe a caror opinie chiar dau niste banuti. Ce-i drept, ridicata in slavi era tetralogia napolitana, dar pe mine ma interesa mult cum scrie Ferrante si daca merita atentie ca scriitor si nu neaparat sa aflu ce e cu faimoasa ei tetralogie.

Si ca sa aveti o idee, Ferrante scrie bine (motiv pentru care o voi mai citi cu siguranta), tema aleasa in roman e de cinci stele (din motive personale relatia mama-fiica sau mai degraba lipsa acestei relatii va fi mereu o tema care ma va captiva), dar pe undeva m-am pierdut si am simtit ca imi lipseste ceva. Poate e o problema cu mine, ma concentrez greu si descrierele amanuntite ale scriitoarei nu m-au ajutat, desi unele dintre ele mi s-au parut foarte bune. Ori pur si simplu, fiind o atmosfera atat de apasatoare in carte, iar eu destul de obosita, creierul meu lua pauze in timp ce eu continuam sa citesc.

Iubire amara nu e despre un Don Juan ce iubeste si se duce (asta in cazul in care titlul a pus pe fuga necititorii de romance), ci e o analiza a relatiei mama-fiica, realizata din perspectiva fiicei care nu si-a inteles mama niciodata. E o carte a amintirilor, a cautarii raspunsurilor, a reintoarcerii in trecut, realizata cu iscusinta si pas cu pas. Pana si descrierea strazilor, a locuitorilor mi se pare ca se incadreaza perfect in toata povestea.

Actiunea cartii este declansata de moartea Amaliei, deloc suspecta pentru personaje, desi pare a fi totusi o sinucidere. In ciuda acestui aspect, nu presupusa sinucidere o convinge pe Delia sa cerceteze cauzele mortii, ci faptul ca mama sa purta un sutien pe care nu si l-ar fi permis. Inca de la inceput te socheaza usurinta cu care moartea femeii este acceptata. Calatoria in care Delia porneste nu este una a descoperirii adevarului neaparat, deci nu va asteptati la un roman politist, ci una initiatica mai degraba, a descoperirii sinelui, a infruntarii temerilor.

Asa cum am spus deja, atmosfera e apasatoare si desi mic romanul ca dimensiuni, nu se citeste si nici nu se digera cu usurinta. Toate detaliile, violenta domestica atat de prezenta, imaginea de obiect sexual al femeii, brutalitatea si reactia personajelor in fata durerii te obosesc, te rascolesc.

Ma opresc aici fiindca vreau sa va las si voua din placerea descoperirei, a analizei. De citit, as spune. Si acest roman, dar si aceasta scriitoare care promite multe, dupa mine. Pe voi va atrage? Si daca ati citit-o, cum vi s-a parut?

Advertisements

4 thoughts on “Despre iubirea amara, cu Elena Ferrante

  1. Mie mi-a placut romanul, este un debut in care deja se simte forta stilului Elenei Ferrante pe care il vom regasi si in tetralogia napolitana, din care am citit deocamdata doar primul volum.

    Like

  2. Mirabela, că tot a apărut acum într-o nouă ediție, neapărat să acorzi o șansă și „Zilelor abandonului”! Aia da carte răvășitoare! Este o poveste destul de plată, fiindcă totul se petrece mai mult în mintea și inima protagonistei, dar e brutală pe alocuri. Aș reciti-o cândva, dar mi-e teamă să nu mă afecteze mai tare ca la prima lectură. Ha!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s