Posted in Probleme de cititor

Și…judecăm oamenii după cărțile citite?

Toată lumea în online vorbește despre cât de trist e topul făcut de cei de la Elefant, (un top zece al celor mai citite cărți în această vară), pentru că demonstrează că românii citesc mai cu ardoare glumele de stand-up semnate de Ciobanu și slofoselile telenoviste născute din puțul gândirii binderiene decât mai știu eu ce intelectuali.  Șocul e puternic, nimic de zis. Nimeni nu s-ar fi așteptat la aceste titluri că doar suntem o țară de oameni cu o inteligență peste medie și peste tot copiii îl citesc pe Tolstoi în pauzele de la școală. Dickens la grădiniță. Nu e ca și cum Capatos chiar ar face carieră frumoasă în televiziune la noi în țară.

Ce cred despre aceste titluri? (Nu m-a întrebat nimeni, dar eu tot vă spun). Despre “Aviatorul” lui Vodolazkin nici măcar nu am auzit până nu am văzut imaginea de mai sus. Spre rușinea mea. “Spovedania unui preot ateu” e și în wishlist-ul meu și nu va dispărea de acolo doar fiindcă se află în acest top. Haideți să le iertăm oamenilor succesul. “Dacă te-aș găsi” e continuarea cărții “If i stay“, carte care la vremea ei a impresionat niște oameni care până atunci nu au realizat că viața trebuie trăită. Personal nu m-am lăsat emoționată de acea scriere, dar te poate pune pe gânduri, deci se explică celebritatea. 

Despre “În ape adânci” am tot scris, mi-a plăcut romanul, dar presupun că mulți au cumpărat această carte în speranța că va fi la fel de bună ca și cealaltă scriere a Paulei, “Fata din tren“. Păcătoasă topului, “Suge-o, Andrei” nu e capodoperă literară, dar nici nu se vrea a fi. Omul -“scriitorul”- doar a vrut să mai facă câțiva fani să râdă și altfel decât la spectacole. Personal aș prefera ca oamenii să citească cărțile lui Andrei Ciobanu decât pe cele ale lui E.L.James. 

Imi pare rău, sunt așteptată” mi-a lăsat impresia de prin recenziile citite că ar fi doar un alt roman de dragoste (și de duzină), dar oricât de prost ar fi scrisă o carte, dacă te regăsești în ea nu mai contează. Apoi Binder cu insomniile ei transformate în carte… Nici eu nu sunt foarte entuziasmată de existența acestor cărți și pe mine mă scot din sărite adolescentele de pe grupuri de literatură care recomand “Fluturi” când le ceri titluri bune, dar să nu uităm că scriitoarea are un public țintă și să apreciem că l-a satisfăcut bine.

Jojo Moyes mi-a plăcut și mie, dar doar în “Inainte să te cunosc“, pentru că “După ce te-am pierdut” oferă mult mai puțin față de primul volum. “Un bărbat și o femeie” e dovada romantismului cititorului român iar “Oamenii fericiți citesc și beau cafea” a atras probabil mai toți cititorii din țară că deh, să vadă și mundanii ăștia că noi suntem fericiți chiar dacă adesea nu avem viață socială datorită cărților. 

Acum, dragi cititori, o întrebare? Judecăm oamenii după cărțile citite? Să nu uităm că unii au joburi cu șefi ciufuți și când ajung obosiți nu prea și-ar bate capul cu un clasic rus. Apoi să ne gândim și la faptul că multe discuții în jurul unei cărți atrag interesul, deci poate unele titluri au fost cumpărate din curiozitatea. Și, în fond, dacă ai cumpărat o carte nu înseamnă că ți-a și plăcut. Apoi să recunoaștem că e mai dezamăgitor că oameni precum Capatos și Măruță au emisiuni decât că Binder e citită. 

Advertisements

9 thoughts on “Și…judecăm oamenii după cărțile citite?

  1. Sinceră să fiu, Capatos, Măruță, Binder și Ciobanu merg mână-n mână. Asta vis-a-vis de concluzia ta. 😦 Pe mine nu m-a surprins topul, dar tot m-a dezamăgit. Eu aș fi prima care să condamne bookshamingul, dar când vine vorba de marea masă a populației, e pur și simplu trist. 😦 Cu toate astea, uitându-ne la partea plină a paharului, măcar Binder și Ciobanu nu sunt pe primul loc! :)) Tot e ceva! Iar în top îl avem și pe Vodolazkin, care e un scriitor dat în mă-sa! So yeah, bune și nebune. 😀

    Liked by 2 people

    1. Eu nu pot să cred că mă dau mare blogger de carte și nu am auzit de Vodolazkin. :))
      Eh, acum… sunt cărți de citit seara după muncă. Nu toți au facut din citit o meserie încât să aleagă cărțile pe sprânceană.

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s