Posted in Tag-uri

The unpopular opinions book tag

Am tot peste această leapșă pe vloguri din afară și pentru că la fiecare punct aveam câteva titluri în minte, mi-am zis că ar trebui să scriu despre. Așa că here I am. 🙂

-a popular book that you don’t like.

“De vorbă cu Emma” și “Fifty shades of Grey”. Nu neapărat fiindcă sunt scrise prost, ci pentru că nu sunt genul meu. Nu îmi plac textele siropoase, în care se face risipă de cuvinte, fără a se spune nimic concret. De altfel, nici după tipii bogați și aratosi nu mi se aprind călcâiele, dacă ei au probleme de personalitate. 

a book series that everyone hates but you love.

Cred că “Îngerul nopții”, de Becca Fitzpatrick. Toată lumea critică valoarea “culturală” a cărții și acțiunea previzibilă, dar eu m-am bucurat foarte mult de această serie și chiar m-a cucerit. Să se ignore faptul că e printre primele cărți citite. 

a love triangle where the mc ends up with the person you didn’t want to end up with

Niciodată (și am citit seria de două ori) nu mi-a plăcut Peeta, din “Jocurile foamei”. Speram ca Gale să fie cel care va sfârși în brațele protagonistei. Iar când am văzut și filmul, actorul care îl interpretează pe Peeta mi-a displăcut atât de mult încât aversiunea pentru personaj a crescut.

-a popular book genre you rarely read

Cărțile romantice (dar cele din rubrici precum “iubiri de poveste” etc.) de duzină, scrise de scriitoare precum Sandra Brown, Amanda Quick, Nora Roberts. Nu le citesc în principiu pentru că nu sunt genul meu și nu văd ce aș putea învăța din ele. 

a popular character you didn’t like. 

Clay din “Instrumente mortale” pentru că e prostuță, impulsivă și cumva prea slabă, în condițiile în care mereu ajunge în postura de a fi salvată. 

a popular series you have no interest in reading.

“Divergent” pentru că pare o copie fidelă a ce a mai fost scris, “Jurnalele vampirilor” fiindcă mi s-a acrit de vampiri sexy, puși în scenă cu o scriere proastă. 

the book is always better than the movie but what movie do you prefer to the book

Deși mi-au plăcut mai mult decât aș fi crezut primele trei volume, ultima parte din “Twilight” a fost un eșec total, o carte scrisă doar ca să fie și pentru a mai câștiga ceva bani. Filmul a fost în schimb mult mai bun. 

Dacă cineva e interesat să preia acest tag e liber să o facă. Nu nominalizez. 🙂


Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s