Posted in Recenzii

Exerciții de echilibru, de Tudor Chirilă-o carte care mi-a depășit așteptările 

​Deși i-am fredonat versurile de nenumărate ori și nutresc sentimente de respect și admirație pentru întreaga sa activitate de artist, pe plan literar nu aveam așteptări de la scriitorul Tudor Chirilă. Nu reușeam să trec de o conversație din cartea acestuia (o împărtășesc și cu voi în rândurile ce urmează), pe care o întâlneam în mod continuu pe facebook și care părea un schimb de replici tipic scrierilor contemporane. 

Auzi?

– Ce?

– N-ai auzit?

– Ce?

– Lumea… se schimbă. Face zgomot.

– Nu aud…

– Nu ești atent.

– Nu. Nu aud.

– Fă-mi o poză, te rog.

– De ce?

– Mi s-a făcut dor de mine.

– Și? Uită-te-n oglindă.

– În oglindă e prezentul. Mi-e dor de cea care eram.

Ți-e dor de trecut?

– De ce?

– De ce?

– Trecutul e singur. Acolo nu mi se mai poate întâmpla nimic…

– Eu iubesc prezentul.

– De ce?

– E imprevizibil.

– Vezi? Suntem diferiţi… Ce iubeşti la mine?

– Tot ce nu pot fi eu…

– Ninge. 

– Da.

– O să cumpăram cadouri de Crăciun?

– Da.

– O să fie frumos?

– Da.

– Ca în copilărie?

– Nu.

– De ce?

– Nu vrei să-ți fac poza aia?”

Cu timpul însă am realizat că ar trebui să-i ofer mai mult credit artistului și acest gând mi-a încolțit în minte după ce am urmărit un sezon al emisiunii în care este jurat. Personalitatea acestuia m-a intrigat în mare măsură și m-a făcut să-mi doresc să-l cunosc pe omul din spatele artistului tot mai popular. Iar prin “Exerciții de echilibru” procesul de cunoaștere a fost posibil. 

Printre paginile cărții am descoperit un Tudor Chirilă pasionat de viață, de artă, de frumos, un visător, un om care a înțeles în ce constă fericirea și care sunt lucrurile care contează. Uneori tratează subiecte (prin acest “a trata” fac referire la exprimarea sinceră și asumată a unor opinii) mediatizate, alteori narează evenimente din propria viață. Uneori mai strecoară câte o poezie sau vorbește despre incapacitatea oamenilor de a discerne irelevantul din mulțimea întâmplărilor și gândurilor zilnice. 

Mi-au spus că trecut nu există. Se folosesc de el ca să definească apropierea de moarte. Tot ce faptuieşti te schimbă, şi nu o dată, de două ori, ci de mii şi milioane de ori, mănâncă din tine şi te modelează într-un sens sau altul, perpetuu. 

Cât de imbecili să fim încât să credem că o baladă populară defineşte un popor? Nu balada populară defineşte poporul, ci însăşi opțiunea poporului pentru baladă. 

Scrierea am găsit-o acceptabilă, atrage cititorul și prin jocurile de cuvinte, nu doar prin ideile transmise. Se pune în diferite ipostaze și dă glas multor gânduri comune ale oamenilor. Abordează iubirea din perspectiva suferindului, dar și a îndrăgostitului împlinit. În fond, “Exerciții de echilibru” e o carte complexă care vorbește despre mai toate tragediile, dramele individului aflat în căutarea unei armonii. 

Ați văzut filmele alea în care oamenii, ca să se răzbune, mai trag niște gloanțe în cadavrul dușmanului lor, deși știu că acesta e mort?  Ei bine, oricâte gloanțe ai descarca în cadavrul unei iubiri pierdute, n-o să-ți potolești setea. “

” Poate că iubirea e atunci când, după ce ai stins lumina la baie și ți-ai văzut ochii obosiți în oglindă, alți ochi îi privesc pe ai tăi de undeva din întunericul apropiat. Și ești împăcat cu asta și nu mai tânjești după nimic altceva. Poate că iubirea e când nu-ți mai ești ție oglindă. “

Nu am un public căruia i-aș recomanda această carte, căci, în fond, toți suntem într-o continuă căutare a echilibrului. Totuși dacă îți plac scrierile care te forțează să le citești cu luare aminte și care îți dau de gândit sau pur și simplu dacă te declari a fi fan Tudor Chirilă, atunci citește această carte. E posibil să ai nevoie de ea. 

Advertisements

2 thoughts on “Exerciții de echilibru, de Tudor Chirilă-o carte care mi-a depășit așteptările 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s