Posted in Recenzii

“Suge-o, Ramona!” de Andrei Ciobanu – o carte pentru intelectualii de pe facebook

Atunci când înregistra Guță “sună-mă sau dă-mi un bip/ că vreau să te aud un pic” nu se aștepta ca Kovesi să cânte aceste versuri prin interviuri. Le-a scris pentru cei care vor să-și aline suferința pe o melodie de jale, care să nu le pună capacitatea de a face conexiuni la munci prea grele. Ei, același public țintă l-a avut și Andrei Ciobanu cu această scriere. De aceea voi evita formulările de tipul “cartea aceasta este o tâmpenie”, nu pentru că nu e pentru mine. Ci pentru că sunt conștientă că nu fac parte din acel “public țintă”. 

<!–more–>

O să mă întrebi de ce am ales această scriere, în condițiile în care eram conștientă că Andrei Ciobanu nu e Kant junior. E simplu, voiam să citesc ceva ușor, cu secvențe de sex. Cum nu (mai) sunt în relații bune cu Sandra Brown (nu că ea ar scrie despre sex cât să mă impresioneze) și cum în rest am luat cam toate cărțile erotice (scrise prost) la rând, ce îmi mai rămăsese pe listă era acest scriitor care și-a descoperit talentul pe facebook. 

Primele pagini mi-au satisfăcut cerințele:sex, scriitură care nu mă îndemna la meditație (ceea ce e perfect în aceste vremuri tulburi, nu?), limbaj vulgar, facil, umor de stand-up  (nici nu te amuză, nici nu te plictisește). Pentru că vrea să lase impresia că are de fapt o gândire foarte profundă, scriitorul (simt că fac o crimă dacă îl numesc așa) introduce pe ici-colo câte un truism, ca să avem noi, muritorii de rând, ce să postăm pe facebook. Recunosc totuși că unele afirmații mi-au plăcut mult (chiar dacă le-am mai citit de câteva ori formulate diferit). Aveți mai jos un exemplu.  

“Trebuie  să stârnești  curiozitate  și  intrigă în  sufletul  ei, așa cucerești  o femeie.  Nu  cu sucuri, cadouri  scumpe sau  portofele  pline.  F*te-i  mintea și  cu  siguranță  o să  o  f*ți  și  pe ea. Începe  preludiul  de  sus  în  jos,  nu  invers.  Începe să te joci  cu  mintea ei,  nu  cu  clitorisul  și abia atunci  o  vei  face  să te  dorească,  să te  vrea și  să aibă nevoie de  tine. “

După jumătatea cărții (aș da-o în expresii intelectuale acum, dar nu e cazul) mi s-a acrit. Pur și simplu, m-am plictisit de aventurile, mai mult sau mai puțin imaginare, ale protagonistului. Și am abandonat scrierea, fără regretul timpului acordat, dar și fără un sentiment de vinovăție. 

De ce nu mi-a plăcut? Pentru că nu are fir narativ și nici nu știu dacă să o numesc carte autobiografică, fiindcă unele momente par mai degrabă de ordinul fanteziei tipice unui adolescent care se masturbează în exces. Pe de altă parte, personajul e un frustrat și dă această dovadă prin invitația lui celebră la oral. Îmi amintește de o vorbă veche:”vulpea când nu ajunge la struguri spune că sunt acrii”. Sau în traducere liberă, e curvă femeia pe care nu o iubi-dubi. Mă rog, nu că celebra Ramona ar fi mironosița aruncată din ceruri pe străzile Sucevei. 

În definitiv, Andrei Ciobanu a scris pentru adolescenții aflați în căutarea senzațiilor tari și pentru cei care rup cluburile, nu bibliotecile. Bineînțeles că există posibilitatea să-ți placă chiar dacă ești un om citit, pentru că poate fi pe aceeași lungime de undă cu stilul tău ori pur și simplu se potrivește stării de spirit actuale. 

Advertisements

5 thoughts on ““Suge-o, Ramona!” de Andrei Ciobanu – o carte pentru intelectualii de pe facebook

  1. Alternative muuult mai dragute, cu fir narativ care sa te introduca in poveste si sa traiesti tot ce citesti acolo, sunt multe. Iti recomand cu pasiune seria Crossfire, Niciodata impreuna? (Care e deja next level si merita total) , Infernul lui Gabriel (care sincer vine cu un plus prin paralele cu Infernul lui Dante) si lista continua. Spor!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s