Războiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici- “Să omori e mai înfricoşător decât să mori…” 

​Singura mea întâlnire livrească cu frontul de război a fost în cadrul romanului lui Petrescu, iar după această lectură -care a fost în fond doar rezultatul amenințării cu o notă proastă- a trebuit să mă confrunt ani la rând cu aversiunea față de cărțile din această categorie. În plus, respingeam războiul, ca fiind un domeniu ce nu are un loc în sfera de interes specifică unei femei. Se înțelege deci că deși scriitoarea luase un Nobel cu această carte și deși îmi fusese recomandată de câteva ori, tot aveam retincențe în a o citi și eram ferm convinsă că după câteva pagini voi abandona scrierea. 

Nu cunoşteam lumea fără război, lumea războiului ne era singura cunoscută, iar oamenii războiului erau singurii oameni pe care-i ştiam. Nici acum eu nu ştiu altă lume şi alți oameni. Dar oare au existat într-adevăr şi alții, cândva?”

În pofida așteptărilor mele, încă de la primele paragrafe, am fost captivată de durere (oricât de bizar ar suna această spunere), atât de cea pe care o simțeam citind despre unele evenimente, cât și de cea din tonul femeilor interviate. Cartea adună în paginile sale declarațiile unor femei care au contribuit la victorie în timpul celui de-al doilea război mondial. Fără ficțiune, fără intervenția jurnalistei, toată istorisirea e tranșantă tocmai prin veridicitatea ei. 

Bătălia s-a terminat noaptea. Iar dimineață a nins. Sub zăpadă zac morții… Mulți au mâinile ridicate spre cer… Dacă mă întrebați ce-i aceea fericire, am să vă răspund: să găseşti deodată printre morți un om viu…“

Fiindcă războiul e descris din perspective feminine, povestea are o mai mare tendință spre sensibilitate, în fond femeia cu instinctul ei matern și de protejare oferă un plus de tragism scenei întregi. De altfel, e memorabil modul în care iubirea pentru patrie îi apropie pe oameni, cum toți, având același scop, devin frați. 

A fost o lectură traumatizantă, fără a fi o exagerare în acest cuvânt. O scriere dureroasă pe care ar trebui să o citească oricine pentru a realiza, de exemplu, că problemele societății actuale sunt nesemnificative în comparație cu cele ale trecutului. În definitiv, “Războiul nu are chip de femeie”, nu a fost doar una dintre cele mai bune cărți citite, ci și o experiență memorabilă. 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s